duminică, 13 martie 2011

Trei într-o barcă ...

...(fără a-l socoti şi pe...Felix).
Sau, dacă apelăm tot la glumeţul Jerome K.Jerome, se poate spune Trei pe două biciclete.
Cine sunt cei trei? Aţi ghicit, sunt cei trei crai - nu, nu de la răsărit, deşi se poate spune şi aşa - care au fost învestiţi/aleşi în fruntea celor trei partide de opoziţie din politica actuală din România. Unul dintre ei nu prea e vizibil, face mai mult figuraţie, e reprezentantul antenelor, această oficină care, ca un roboţel, indiferent ce buton ai apăsa, strigă zi şi noapte fără întrerupere şi fără a da semne de oboseală, Jos Băsescu. Mai ales că acum Intact-ul a primit şi întăriri venite de la fratele vitreg iRealitatea, prin cei doi jurnalişti de excepţie rejectaţi de aceasta. Acum or să-şi deverseze balele otrăvitoare prin canalele felixiene.
Revenind la cei trei, care de fapt sunt doi, românii pot fi mulţumiţi că au cu cine se distra, zi de zi, ceas de ceas, dar mai ales seara şi noaptea târziu când ei îşi fac numărul conştiincios, alternativ, la cele două televiziuni de merde, unde împroşcă cu ce le vine în gură pe cei ce guvernează acum, fără a da ei înşişi o soluţie la problemele actuale ale României. Dacă închizi sonorul şi nici nu eşti cititor pe buze, din grimasa ce-o afişează poţi să-ti dai seama cam ce spun. Sunt fraze stereotipe, memorate fără prea mult efort, precum cele ale activiştilor comunişti de odinioară. Şi aşa le place să se audă vorbind, dar mai ales când ştiu că sunt priviţi şi ascultaţi de câţi or mai avea răbdarea s-o facă, încât ar fi în stare să se mute cu totul în aceste studiouri. Şi zău că merită o recompensă şi numai pentru acribia de care dau dovadă, pentru că e obositor doar să-i asculţi, dar să mai şi vorbeşti ca ei. De aceea mă tem că atunci când vor ajunge la putere, dacă se va întâmpla acest lucru !, vor fi deja obosiţi şi vor cădea într-un somn odihnitor şi plin de vise plăcute.
Dar dacă în 2012 vor pierde alegerile, cu tot procentul afişat acum de sondaje, vor avea parte de un coşmar cu ochii deschişi, ieşiţi din orbite. Deh, nu ştii ce-aduce anul şi ce poate aduce ceasul. Ceasul rău.

P.s.-După ce a primit, în sfârşit după cinci ani, verdictul de poliţie politică, varanul Felix a şi sărit în sus că se va adresa CEDO, neştiind că această intituţie europeană nu este o instanţă de recurs şi că ea nu poate să-i şteargă ştampila de turnător la Securitate. Mai bine Călinescu inversa titlurile în Bietul Felix şi nu Bietul Ioanide.

vineri, 28 ianuarie 2011

Tertipuri


Că românul este inventiv, nu mai încape vorbă. Nimeni nu poate contesta această calitate. Numai că ea, calitatea, se manifestă în sens negativ, distructiv, antisocial. Şi asta, în toate domeniile de activitate ale existenţei din propria noastră ţară, cu precădere în ultimii 21 de ani, ani de aşa zisă democraţie. Originală, ce-i drept, patentată de bătrânul bolşevic Ion Iliescu şi perpetuată de toate partidele ce s-au aflat la guvernare, indiferent de culoarea politică declarată.
Să luăm de pildă Justiţia. Pentru a scăpa de anchetarea, judecarea şi, eventual, condamnarea unor politicieni - dar nu numai -, în primii ani s-a recurs la fuga din ţară. Cât mai departe, eventual într-o ţară cu care România n-are tratat de extrădare. Aşa au scăpat mulţi din cei care au comis crime în decembrie 1989, în aşa zisa revoluţie, sau în iunie 1990. Tot în această categorie intră şi cei urmăriţi penal în cazul devalizării unor bănci sau fonduri de investiţii care nu erau decât nişte jocuri piramidale pentru escrocarea unor naivi şi creduli pentru îmbogăţirea peste noapte a celor ce fondase aceste megaescrocherii.
A apărut apoi obiceiul recuzării pe bandă a judecătorului/completului de judecată prin diferie motive inventate de avocaţi, care s-au dovedit a fi mai isteţi decât judecătorii. Aşa a scăzut la un minim nemaiîntâlnit prestanţa magistraţilor în favoarea îmbogăţirii avocaţilor. Aşa stând lucrurile, au fost luate cu asalt facultăţile de drept de către viitorii studenţi, iar acestea, facultăţile, s-au înmulţit văzând cu ochii.
Acest tertip fiind deja uzat, s-a găsit altul : excepţia de neconstituţionalitate a cauzei pentru care cel învinuit era trimis în judecată. Aşa s-a ajuns ca să fie modificate radical sau de-a dreptul desfiinţate multe legi care fusese adoptate după 1990 de Parlament. Şi azi sunt destui politicieni şi granguri din afaceri care au dosarele suspendate sine die sau cu zeci de termene care se succed la distanţe mari, fie din lipsă de procedură sau de schimbare de avocaţi, pentru a se pune de acord cu hotărârile CCR.
Şi cum societatea evoluează, nici avocaţii nu stau degeaba. Aşa a apărut înbolnăvirea subită a celor ce trebuie să se prezinte în faţa instanţei la termenul stabilit. Fie omul chiar se internează pentru o zi, două în spital cu un diagnostic halucinant, fie apărătorul vine cu un certificat medical cum că cel citat nu se poate deplasa. Toată lumea e mulţumită : judecătorul mai bifează o sedinţă, avocatul mai încasează un onorariu gras iar inculpatul îşi vede nestingherit de afacerile lui.
Puţin modificată, se poate aplica zicerea aia din socialism : timpul trece, leafa merge, noi cu drag muncim. Şi prescrierea faptelor e tot mai aproape.

0 comentarii:

marți, 25 ianuarie 2011

Stan şi Bran

Unii i-au numit Lolek şi Bolek. Sau Păcală şi Tândală.
Oricum ar fi, personajele de mai sus au devenit clasice, sunt simpatice, stârnesc râsul celor ce le privesc. Ba chiar sunt romantice, zău!
Aceste două personaje au apărut de curând - transfigurate, desigur - în politica românească la vârf, în interpretarea inegalabilă a celor doi şefi ai opozitiei din România, V.Ponta şi C.Antonescu. Primul se vrea neapărat prim-ministru, cel de-al doilea, cum altfel?, preşedinte al ţării. Şi pentru asta au pus ei la cale o alianţă sau coaliţie, încă nu se ştie denumirea exactă, între cele două partide care, declarativ, au ideologii opuse. Dar, ca să fie tacâmul complet, au introdus la mijloc un partiduleţ- căpuşă, astfel că alianţa/coaliţia va fi de stânga-centru-dreapta, asta aşa ca să arate cam cum ar fi o linie de înaintare clasică la fotbal.
Şi, lăsând la o parte orientarea ideologică din statute, au adoptat principiul machiavelic conform căruia scopul scuză mijloacele. Scopul fiind, desigur, doborârea actualului guvern şi suspendarea/demiterea preşedintelui. Mijloacele? Nu ducem lipsă de aşa ceva. De la instigare la nesupunere civică şi emisiuni cu minciuni otrăvite propagate la cele două televiziuni, Realitatea şi Antena 3, zi de zi, ceas de ceas şi în proporţie de masă - vorba lui Lenin - până la manifestaţii de stradă care n-au mai fost văzute de pe la începutul anilor 90, dar mult mai radicale şi suburbane ca manifestare. Motivele invocate? O, pe timp de criză se găsesc destule. De la concedierea unor persoane din aparatul funcţionăresc bugetar care tăiau frunză la câini, diminuarea salariilor bugetarilor până la recalcularea şi punerea pe aceleaşi principii a pensiilor foştilor militari, poliţişti sau cei din serviciile secrete.
Dacă până mai ieri-alaltăieri cele două partide, social-democrat şi liberal, se atacau de mama focului pe unde apucau prin liderii lor, azi se pupă ca în Caragiale în piaţa Independenţei. Sigur, cum spunea şi R.Poincare cum că politica e o curvă, până la un anumit punct putem admite acest postulat. Dar aceşti doi măscărici au ridicat această practică la nivel de principiu. A mai fost încercat acest lucru dar postelectoral de către Băsescu, în 2008 cu PSD şi PDL, şi a ieşit un mare fâs după cum se ştie. Aşa că nu văd de ce ar reuşi acum acest menage a trois preelectoral. Mă amuz la gândul când, după ce vor lua puterea - dacă o vor lua - cum se vor bate ei pe ciolan, mai ales că sunt trei partide. Când e unul singur mai merge, deşi nici atunci nu poţi împăca pe toată lumea. Flămânzi sunt mulţi, animalul vânat e cam mic şi slab.
Abia aştept, pentru că PDL-ul e acum slab şi vulnerabil, când aceşti doi comici vestiţi ai ecranului vor prelua puterea şi-şi vor intra iar în pielea lor de Guevara şi Castro, aşa cum s-au autointitulat. După scenele văzute ieri la Iaşi şi Focşani nu pot să mă gândesc decât la 11/23 februarie 1866 când liberalii înfrăţiţi cu conservatorii l-au silit pe A.I.Cuza să abdice. Numai că atunci conservatorii erau...conservatori, nu nişte otrepe ale lui Felx turnătorul, iar actul în sine a făcut ca să fie adus un domn străin care a modernizat România. Pe când acum...








marți, 11 ianuarie 2011

Mane, Tekel, Fares

Biblia - Vechiul testament - , în Cartea lui Daniel , ne povesteşte că atunci când regele perşilor, Cirus (sec.VII î.Cr), a invadat cetatea Babilonului, regele acesteia, Balthazar, tocmai petrecea într-o urgie de nedescris. Dar în toiul petrecerii a observat cum o mână misterioasă tocmai scria cu litere de foc pe un perete aceste cuvinte : Mane- Tekel- Fares. Neştiind nimeni despre ce este vorba, regele s-a adresat prorocului Daniel. Acesta le-ar fi tradus cam aşa : Numărat - Cântărit - Împărţit. Adică zilele regelui erau numărate, că el cântăreşte prea puţin în balanţă iar regatul său va fi împărţit. Ceea ce s-a şi împlinit.
Cam aşa s-ar vrea să fie situaţia actuală din România, după semnarea acordului Micii Antante dintre PNL şi PC, denumită Alianţa de Centru-Dreapta - ACD, şi, în perspectivă Marea alianţă, costituită din ACD şi PSD sub denumirea de Coaliţia Stânga-Dreapta (!?). Ei, după cum se vede şi aici suntem originali. Sigur, s-au mai făcut asemenea asocieri, dar conjuncturale, cum a fost cea din Germania în urmă cu câţiva ani pentru a debloca formarea unui guvern după alegeri. Dar să faci o asemenea coaliţie pentru a dărâma un guvern şi a-l suspenda/destitui pe preşedinte, şi mai ales pe termen lung, este o năzbâtie la care doar Cirus-Felix s-a gândit, şi la care au achiesat Crin-Porumbacu, manevrat de Patriciu, şi Ponta-Guevara mânuit de Iliescu şi Năstase.
Mai mult decât atât, au purces şi la împărţirea funcţiilor în stat, începând de la preşedinte, prim-ministru, şefi ai celor două camere ale parlamentului până la cele mai mici posturi în administraţia locală şi deconcentrate. Aceste partide sunt aşa de flămânde, încât îşi împart pielea ursului din pădure.
În tot acest timp, Băsescu-Balthazar petrece în draci, ba pe la Predeal, ba tăindu-i moţul micului prinţ Carol-Ferdinand. Şi n-o face numai el. Tot partidul care-l susţine face asta. Poate micul Boc mai răsare câteodată, e mai vizibil. Ori şi-au făcut plinul şi nu-i mai interesează de ţară, ori sunt de-a dreptul iresponsabili. Am ajuns de râsul Europei, nu ne mai ia nimeni în seamă. Asta nu înseamnă că cei care vor să vină la putere ar fi mai capabili. Îi cunoaştem, chiar dacă sunt mai tineri, ei au moştenit năravul celor bătrâni proveniţi di vechiul regim şi care-i manipulează. România nu mai este a românilor. Ea este în mâna oligarhilor proveniţi din rândul nomenklaturii comuniste şi a foştilor securişti reciclaţi în oameni de afaceri, care au jefuit ţara în aceşti 21 de ani cum numai ei puteau s-o facă. Ei, care odinioară luptau împotriva exploatatorilor burghezo-moşiereşti. Iată. România a sărit din lac în puţ după 1990. Se va redresa ea oare vreodată?

marți, 14 decembrie 2010

Învăţ fără...dezvăţ

Iată, revin după o absenţă îndelungată de aproape şase luni. O absenţă cauzată de o anume plictiseală determinată de valul de evenimente ce s-au succedat în această vară, dar şi toamna, în societatea noastră. De unde rezultă că trăim într-o societate vie, în care totul se mişcă cu repeziciune, dar...fără folos.
Şi poate că aş fi continuat cu această pauză dacă nu m-ar fi scos din ţâţâni manifestările aproape zilnice ale unor grupuri de pensionari din diferite zone ale ţării, inclusiv din Capitală. Aceştia se vaită că nu le mai ajunge pensia şi că, ce mai încolo şi-n coace, mai au un pic şi mor de foame. Ştiam că nu-i aşa, că sunt manipulaţi, de cine?, că întradevăr a scăzut puterea de cumpărare faţă de 2008, dar nu catastrofal. Azi, mergând eu prin piaţa de unde-mi fac cumpărăturile ceva mai târziu ca de obicei, ce să vezi? Piaţa era ocupată aproape exclusiv de pensionari, bătrâni, fireşte, care nu erau doar observatori cum s-ar crede, ci făceau adevărate cozi la mgazinele de alimente mai ales, ca în timpurile bune de dinainte de 1989. Ba, mai mult, conform unui obicei din acele vremuri unii îcercau să ocolească coada şi să se bage prin faţă cu toate că nu exista pericolul epuizării mărfii. Am şi avut o mică discuţie cu unul din spatele meu care a incercat tertipul şi care făcea pe niznaiul. Şi nu cumpărau gheare sau gâturi de pui, ci carne de curcan, de porc şi alte asemenea în cantităţi nu tocmai rezonabile, de ziceai că s-a anunţat sfârşitul lumii şi nu Crăciunul peste 10 zile abia. Nici măcar nu era zi de primire a pensiei.
O altă întâmplare care demonstrează ipocrizia unor pensionari mi-a fost dat s-o văd la tv. Ieri s-a deschis un magazin - singurul din Bucureşti - al Fiscului, unde se vindeau obiecte de tot felul, de la băuturi la cauciucuri de maşină, confiscate, la preţuri foarte mici. Ei bine, deşi magazinul se deschidea la ora 9 dim., coada s-a format de pe la 5 dim. Şi din cine era formată coada? Evident, din pensionari. Care pensionari se vaită, pe de o parte, că n-au bani pentru mâncare şi medicamente şi că sunt bolnavi gata să moară, pe de altă parte stau în picioare în frig o zi întreagă aşteptând să intre în acel magazin, ca să constate ulterior că au stat degeaba pentru că nu găseau ce credeau ei. Bun, nu chiar degeaba, după cum spunea un bătrân. Au mai stat la o şuetă, la o ţigară şi timpul trecea, acasă n-avea ce face. Dacă l-ar fi obligat cineva, ar fi sărit se şapte metri în sus, ar fi protestat. Unii chiar, conform unui obicei de prin anii `80, strigau să dea mai puţin, să apuce şi ei, dar nu ştiau ce anume. Aşa că cei mai mulţi au făcut cale-ntoarsă tot cu mâna goală, dar rebegiţi de frig. O fi şi asta o plăcere!
Concluzia este că nu totdeauna se adevereşte vorba că învăţul are şi dezvăţ. Aşa (s-)au învăţat românii în epoca de aur - coada sfinţeşte locul - şi cu asta vor pleca în mormânt. Dixit!

duminică, 20 iunie 2010

Încercări

România se află încă în derivă. Abia acum, când barca numită Româniaa a început să ia apă, s-au gândit şi guvernanţii noştri să ia unele măsuri pentru a readuce economia pe linia de plutire. Şi prima măsură a fost diminuarea salariilor bugetarilor şi a pensiilor. La care se vor adăuga şi altele.
Toate acestea după ce, timp de 20 de ani, toate partidele şi guvernele care s-au succedat la Paltul Victoria u aruncat cu pomeni electorale, cu tot felul de ajutoare că nici guvernul nu le mai ştia socoteala, şi după privatizări dubioase din toate domeniile, date pe mâna unor firme sau afacerişti veroşi care s-au îmbogăţit peste noapte din averea ţării. Aşa a ajuns România o ţară de asistaţi social prin care se încurajează nemunca.
Iar acum când a ajuns cuţitul la os, cum se spune, guvernul taie în carne vie. Cam greu să rezolve problema în acest mod, mai ales că aceste măsuri trebuia luate cu cel puţin un an şi jumătate în urmă, în condiţiile în care criza economico-financiară se instalase deja iar autorităţile priveau senin la fenomen, fiind încredinţate că acesta ne va ocoli pe noi. Optimism prost înţeles sau minciună crasă, deliberată? Poate fi şi una şi alta.
Cert este că s-a ajuns cu aceste legi în Parlament, unde Guvernul şi-a asumat răspunderea şi după care a urmat o moţiune de cenzură a opoziţiei, respinsă la mustaţă. Şi mai departe o contestaţie la CCR, rezultatul fiind aşteptat pe 24 iunie. Indiferent care va fi verdictul, aceste legi vor mai drege un pic busuiocul, dar nu va rezolva problema de fond. După ce tot românul timp de 20 de ani a muncit în dorul lelii sau s-a ocupat de tot felul de învârteli pe lângă lege sau călcând pe ea, e greu acum să-l dezveţi de acest nărav. Se impune educaţia muncii, dar cine s-o facă.
Dar, vorba lui G.B.Shaw: Vom muri, şi vom vedea.

sâmbătă, 29 mai 2010

România în derivă

De o bună bucată de vreme n-am mai postat ceva, dat fiind faptul că ar fi trebuit s-o fac zilnic, şi asta ar fi fost ceva plictisitor. Cauza o constituie faptul că la noi, cel puţin în ultima lună, în fiecare zi aflăm câte un lucru care ne surprinde, fie că vine de la guvern, fie de la partide sau sindicate, dar mai ales de la presedinţie. Văd că Băsescu şi-a asumat rolul de paratrăsnet, sau altfel spus un loc în care cine are chef sau vrea să se descarce aruncă cu ce poate, cu ce are la îndemână.
De pildă, partidele - evident, cele din opoziţie - îl acuză că e corupt, ba chiar primul corupt al ţării, că îi protejează pe cei de la putere şi că girează un guvern incapabil să gestioneze criza. Ca şi când criza s-a instalat la noi ieri, nu de vreo doi ani, de pe vremea când PNL guverna, susţinut din umbră de PSD, şi avea un excedent de fonduri pe care l-a tocat în ultimele două luni de campanie electorală din 2008. Sau PSD, care a guvernat impreună cu PDL aproape tot anul 2009, iar acum nici usturoi n-a mâncat, nici gura nu-i miroase. Amnezie? Nu, spălat pe mâini. Când situaţia devine groasă, toţi dau din colţ în colţ, dar acuză.
Iar sindicatele, care numai sindicate nu sunt, ci doar o masă amorfă ce întreţine un grup stufos de privilegiaţi ce-şi spun lideri, clamează protecţia socială a angajaţilor. Dar, atenţie, e vorba doar de cei din instituţiile bugetare, deci care-şi trag seva de la stat. Pe cei de la privat cine-i apără? Dumnezeu, cu mila.
Ei, şi la toţi ăştia se adaugă marea masă a pensionarilor şi cei asistaţi social şi care însumează cam jumătate din populaţia ţării. Păi da, am ajuns o ţară de asistaţi. Nimeni nu mai munceşte, de parcă am ajuns să se implinească dezideratul Falansterului de la Scăeni, într-un socialism utopic.Păi nici corifeii socialismului multirateral dezvoltat nu visau aşa ceva.
Avem poate un guvern slab, insuficient de ferm, şovăitor, învăţat să-l mâne de la spate FMI, CE sau BM. Dar ăsta e, altul deocamdată n-avem. Toţi vor să-l dărâme, opoziţie, sindicate. Dar nimeni nu spune ce pune în loc, ce soluţii viabile are pentru ieşirea onorabilă din criză.
Vorbe,vorbe,vorbe, cum spunea prinţul Hamlet.